Home » Natură » Peşterile din Antarctica ar putea găzdui ”o nouă lume” cu specii necunoscute

Peşterile din Antarctica ar putea găzdui ”o nouă lume” cu specii necunoscute

Publicat: 13.09.2017
Sistemul de peşteri din subteranul stratului de gheaţă din Antarctica ar putea găzdui ''o nouă lume'' compusă din plante şi animale. În urma analizelor ADN prelevate dintr-un sistem de peşteri subterane din insula Ross, cercetătorii au descoperit prezenţa unor specii neidentificate.

Peşterile formate în jurul Muntelui Erebus au temperaturi surprinzător de crescute ce au dus la formarea gurilor de ventilaţie, astfel aburul vulcanic este transmis prin toată reţeaua de peşteri. ”Temperatura este relativ crescută în interiorul peşterii, în unele zone ajunge la 25 de grade Celsius,” a declarat Ceidweb Fraser, principalul cercetător din cadrul proiectului. 

Newsweek relatează că echipa a prelevat probe de sol din cadrul celor trei vulcani aflaţi în regiunea districtului Victoria din Antarctica, cât şi din peşterile subglaciare aflate în Muntele Erebus. 

Descoperirea acestora sugerează prezenţa diferitelor tipuri de muşchi, alge, artropode şi nematode. Acest fapt susţine ideea conform căreia peşterile aflate sub stratul de gheaţă pot susţine biodiversitatea. 

În cadrul sitului de la Muntele Erebus cercetătorii au descoperit chiar şi urme de ADN a cărui sursă nu a fost identificată.  ”Rezultatele studiului ar putea sugera prezenţa unei specii necunoscute de animal sau plantă ce ar putea trăi sub gheaţa Antarcticii,” a declarat Fraser. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
Ziua în care România cucerea cel mai înalt munte
Ziua în care România cucerea cel mai înalt munte
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită